Ce-i macină pe tineri...

            E frumos să iubeşti, să fii iubit, dar cu adevărat

„Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie”. Aşa este iubirea în viziunea lui William Shakespeare. Fiecare o defineşte după felul în care o percepe. În cuvinte e mai greu de redat, e greu de scris ceea ce simţi, intensitatea trăirilor şi sentimentelor ce iau naştere spontan şi te-nvăluie într-o mreajă a dragostei.

Iubirea este tema cea mai des abordată de către tineri. Încă de la vârsta adolescentină încercăm să pătrundem în esenţa acestei noţiuni şi-aşteptăm să ne crească aripi, pentru a ajunge la inima celui pe care-l iubim.

Octavian Paler spunea: „Iubirea este un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă...şi un suflet smuls din piept...”

Iubirea este atunci când admirăm tremurul amurgului roşietic alături de persoana dragă, este bunătatea sufletului de lângă tine, care te-alină în clipele grele, este umărul jumătăţii ce simte povara eşecurilor tale, sunt buzele ce gustă din amărăciunea lacrimilor vărsate de tine, seninătatea ochilor ce-ţi sunt călăuză în viaţă, este raza de speranţă şi veşnicia gîndurilor fericite.

Iubirea se strecoară în inima ta când ai ochii fără zîmbet şi  gura amară, privirea udă de fulgii vineţi, eşti îmbrăţişat de tristeţe sau atunci când eşti umbrit de fericire, dar nu-ţi dai seama că doar ea îţi lipseşte pentru a te scufunda pe deplin în pacea porumbelului.

Visul de aur al vieţii îşi întinde aripile de catifea peste umerii tăi singuri şi-aşteaptă să presori picături de suflet în tot ceea ce faci.

Nu poţi impune pe cineva să iubească. Piatra din inima sa nu se poate alipi la căldura inimii tale. Dacă tu simţi mirosul dulciu al stelelor căzute şi floarea cireşilor, mângâindu-ţi buzele, simţi roua dimineţii, scurgându-se în ochii tăi şi petale de trandafir, colorându-ţi sufletul când persoana iubită te ţine de mîină, ea poate să nu trăiască aceleaşi simţăminte.

În aşa situaţie, continuă să iubeşti cu-adevărat, dar s-o faci cu demnitate, fără a te înjosi ori a te modela după propriul său moft, pentru că vei impune respect şi apreciere.

Aceeaşi teză o împarte şi Liviu Rebreanu în „Jar”: „Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc”.

Iubirea este dulce, precum un cântec îngeresc, ea aduce primăvară în sufletele celor ce-o simt. Dar, sunt şi-n iubire zile unse cu tristeţe şi dimineţi scăldete-n amintiri, sunt nopţi şi clipe pline de tandreţe şi-n ea ninge lin cu tandrafiri. Doar că iubind şi-având perechea lîngă tine, poţi trece mai uşor peste punţile de cioburi.

Deseori iubirea este compromisă de gelozie. Asta ar reeşi din faptul că nu iubim cu-adevarat. Cum ar putea dintr-o dragoste pură să nască asemenea incertitudini? Iubirea presupune înţelegere şi încredere. Cum ai putea să tratezi cu gelozie persoana cre te ţine o noapte întreagă în braţe şi te sărută ori de cîte ori se trezeşte? Cum ai putea să n-ai încredere în ochii care-ţi spun cu-atîta sinceritate şi dăruire de sine că te adoră? Cum ai putea bănui buzele c-ar acoperi cu săruturi un alt chip? Cum ar putea pustiul palmelor sale s-atingă fierbinţeala lacrimilor, care se scurg ca nişte diamante pe palidul obrajilor altcuiva?

Imaginaţia îţi poate fi atât prieten, cît şi duşman. Depinde în ce măsură te laşi pradă produselor ei, cât de abil poţi raporta la realitate creaţiile acesteia. Uneori, îndeosebi când eşti profund implicat într-o relaţie, când ţi-o doreşti numai a ta şi concomitent nu ai încredere în tine sau în persoana de alături, apare acel fundal prielnic pentru gelozie. Şi dacă te complaci în acest joc de creaţie, poţi deveni victima lui. Alteori, la o anumită etapă a relaţiei care parcă şi-a format un caracter „prea aranjat”, unii încearcă să „arunce un vreasc în focul mocnit”. Mai este şi condiţia lăuntrică, cînd deja te-ai plictisit de respectiva relaţie, dar te leagă prea multe amintiri şi momente frumoase şi n-ai vrea să-ţi asumi responsabilitatea pentru întreruperea ei. Şi-atunci inconştientul „te-ajută” prin creaţiile sale. Nu se exclude situaţia când partenerul/partenera, prin conduitele sale, pare că transmite mesaje îngrijorătoare. A învinui pe celălalt sau a te necăji fără probe sigure este un consum în van. Iar respectivul scenariu este distructiv atît pentru „suferind”, cât şi pentru relaţie.

Mai este şi capcana modelelor perceptive. Adică, una şi aceeaşi situaţie este percepută de persoane diferite în mod diferit, fiindcă sunt alte paterne culturale în care s-au format. Ceea ce este semn sigur de infidelitate într-o cultură, s-ar putea să treacă neobservat în alta.

Oricare ar fi cauza, este evident că gelozia rămîne marea „bătaie de cap” a celor îndrăgostiţi sau posesivi, sau egoişti. Dar dragostea adevărată nu presupune egoism, ci dăruire totală.

Puterea geloziei este de intensitate diferită. Fiecare stare este gravă doar în măsura în care ne lăsăm pradă ei şi nu ne deschidem sufletul pentru iubire sinceră.

În DEX, iubirea este definită ca fiind „sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus, sentiment de afecţiune pentru cineva”.

Dumitru Stăniloaie a numit iubirea în sens mai metaforic: „armonia a două suflete care cântă împreună”.

De-a lungul secolelor, omenirea a plasat centrul iubirii în inimă. Oamenii de ştiinţă au constatat că este creierul.

Atunci cînd iubeşti, simţi că expoadezi de fericire. Aceasta se întâmplă datorită unei substanţe, care sporeşte fluxul de informaţii dintre celulele nervoase.

Atracţia chimică pe care-o simţim este datorată substanţelor dopomina, care te face să te simţi bine şi norepinefrina, ce stimulează producţia de adrenalină.

Din cauza atracţiei chimice iubim oamenii cu totul nepotriviţi, indiferent cît de evidentă este distanţa dintre idealurile noastre.

Se spune că iubirea este oarbă, deoarece, „când se juca de-a v-aţi ascunselea cu nebunia, iubirea s-a ascuns într-o tufă de trandafiri, iar nebunia, căutînd-o şi îndepărtând crenguţele ghimpoase, i-a împuns cu spini ochii dragostei. Nebunia, pentru a-şi cere iertare, s-a oferit să-i fie îndrumător. De-atunci dragostea e oarbă şi nebunia o însoţeşte mereu”.

Specialiştii au descoperit că aceasta nu-i doar o zicală fără fundament ştiiţific, ci un adevăr. S-a demonstrat că atunci când ne îndrăgostim folosim doar puţine părţi ale creierului (şi anume: o parte care suprimă funcţiile noastre critice), de aceea nu vedem imperfecţiunile persoanei iubite la început.

Un prieten care a suferit mult mi-a spus că nu înseamnă nimic să iubeşti, ci să fii iubit.

Ce folos că cineva te iubeşte, dacă tu nu iubeşti? Nu e acesta egoism?

Atunci l-am întrebat ce este iubirea în viziunea lui, dar şi-a pierdut originalitatea cînd mi-a răspuns, fiindcă a repetat ce spune toată lumea şi şi-a pierdut farmecul. Iubirea se simte, n-are nevoie de cuvinte.

Mulţi îmi spun: „Am iubit din toată inima, iar el/ea nu a răspuns iubirii”. Nu ştiţi oare că dragostea adevărată nu aşteaptă nimic în schimb? Înseamnă că n-ai iubit, a fost o atracţie sau poate milă, sau respect, nevoia de a proteja şi de-a fi protejat.

E atât de uşor să spui „te iubesc” unei persoane, însă dacă nu sunt zise cu picături de suflet, cuvintele acestea nu fac decât să rănească inimi.

Iubirea este o binecuvîntare de la Dumnezeu: cei care au parte de ea, de cele mai multe ori, nu ştiu s-o aprecieze la justa valoare, iar cei care nu cunosc acest sentiment minunat, şi-ar da şi viaţa pentru o clipă de iubire.

Viaţa nu înseamnă nimic fără dragoste – e doar un deşert al inimii. Dar e atât de greu să-ntâlneşti dragostea adevărată..., e ca şi cum ai încerca s-atingi stelele.

Drumul spre iubire e pavat cu spini şi suferinţă, dar cine reuşeşte să-l parcurgă va ajunge într-un paradis etern.

Rănile sufletului se vindecă cu dragoste: iubeşte ca să fii iubit şi iartă, ca să fii fericit.

La Rochefoucault spunea: „Cît timp iubeşti, ierţi.”

Dacă învăţăm plini de iubire, vom memora şi vom înţelege mai uşor. Dacă ascultăm cu iubire, vom auzi mai multe. Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor căpăta o forţă mai mare. Dacă vom adormi cu dragoste în suflet, somnul nostru va fi profund ca un ocean şi dulce ca un prunc.

Gîndurile care se clădesc prin iubire vor fi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Cupidon şi mai luminoase decât razele soarelui.

A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Ceea ce menţine unitatea creaţiei este legea iubirii. „Iubeşteţi aproapele ca pe tine însuţi”, este scris în Vechiul şi Noul Testament. Şi această poruncă este o consecinţă a legii unicităţii. Nu există nimic în lume diferit de tine – şi atunci de ce sa nu-l iubeşti?

În interiorul unui atom poţi descoperă legea iubirii, în structura unei Galaxii poţi să vezi principiul acestei iubiri. Nimic nu există în acest Univers care să nu fie pătruns de iubire.

Dacă-ţi spune un prieten: „Caută iubirea, dar va fi în zadar, pentru că iubire adevărată nu vei găsi”, tu continuă s-o cauţi, chiar dacă va trebui să lupţi cu lumea. În cele din urmă, o vei găsi...sau te va găsi ea pe tine. Dar trebuie să fii atent unde o cauţi, fiindcă uneori ea se află chiar lângă tine – într-o veche prietenie, alteori ea este la mari distanţe – peste ocean.

Nu te da bătut, deoarece vei fi răsplătit c-o dragoste adevărată! Chiar şi micile sentimente cu timpul capătă zale de fier şi se transformă în dragoste reciprocă şi înţelegere.

„Iubirea este atunci cînd sufletul începe să cînte şi florile vieţii tale înfloresc singure”, spunea Tagore, iar Grigore Vieru a dat cea mai înţeleaptă definiţie pentru iubire: „Ea e singura dreptate pe lumea asta!”