7 aprilie văzut prin prisma lui Vitalie Nagacevschi
- Pentru început aş vrea să fiţi foarte atent, pentru că în cele ce urmează voi recita nişte versuri, iar d-voastră va trebui să spuneţi cine se este autorul sau autoarea:
„ Adesea mi se-ntâmplă să merg cu picioarele pe cer şi pletele prin iarbă,
cu visele prin ape şi ochii peste nori.
Adesea mă trezesc adâncă şi plecată
de unde sunt sau... pe unde mă păşesc.”
- Deja ştiu. E soţia mea.
- Corect. E d-na Viorica. Versurile sunt preluate din volumul „Eroul zilei” şi a căror muză sunteţi d-voastră, pentru că asta a menţionat dumneaei în nenumărate rânduri.
- Aşa pare să fie.
- Astăzi mi-am propus să vorbim despre nişte evenimente consumate, dar atât de actuale totuşi – evenimentele din 7 aprilie. Pentru tinerii care au ieşit la acele manifestaţii în mod paşnic, 7 aprilie a fost o descătuşare, o descătuşare de ceea ce numim regim comunist. Atunci au demonstrat că pot fi mai uniţi ca niciodată şi pot lupta pentru idealuri comune. Ce-a însemnat pentru d-voastră 7 aprilie?
- Nici nu aş putea spune că m-am gândit sau am făcut o analiză a ceea ce s-a întâmplat atunci. În orice caz, la acel moment aveam un sentiment contradictoriu: în primul rând, dacă să o spun sincer, când am observat ceea ce se întâmpla, eu, de exemplu, eram pentru continuarea ostilităţilor şi transformarea acestora într-o revoluţie şi schimbarea forţată a regimului. Asta o spun sincer şi n-am să mă tem niciodată s-o repet. Într-adevăr, eu eram pentru schimbarea regimului pe care consideram că se afla ilegal la putere, deoarece au uzurpat puterea şi nu mai avea dreptul să se afle la guvernarea Republicii Moldova. Însă, colegii mei mi-au temperat spiritul şi mi-au spus că nu e chiar aşa, c-ar trebui ca respectiva schimbare să fie una mai mult legală, că ar trebui de mers pe o altă cale. Având în vedere că ei erau majoritatea, am acceptat poziţia lor. În acelaşi timp, eram de la început într-un moment de euforie, dar în clipa când s-au început violenţele, distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedenţiei, am avut un sentiment de frustare.
- De ce de frustrare?
- Deoarece am observat că din marea mulţime numai o mică parte era violentă. Eu împreună cu colegii mei de partid şi din celelalte partide de opoziţie nu puteam să gestionăm situaţia şi nici structurile de forţă nu o puteau sau nu vroiau s-o gestioneze. Nu înţelegeam de ce se întâmpla asta, pentru ce era necesară distrugerea totală a unor clădiri ale statului, ceea ce ar conduce la nişte cheltuieli enorme, ori, credeam eu, o schimbare forţată a regimului ar fi putut avea loc şi fără astfel de acţiuni de derapaje, ci în urma unei revoluţii de catifea. Adică eu, în principiu, sunt împotriva violenţei, inclusiv şi-n familie. De exemplu, eu nu mi-am bătut niciodată copilul, nemaivorbind de soţie. Asta este o prostie. Aici s-au început nişte violenţe, nişte comportamente neadecvate atât din partea protestatarilor, cât şi din partea organelor statului şi de aceea am avut o frustrare mai pronunţată. Eu nu ştiam cum ar trebui să acţionăm în astfel de circumstanţe.
- Aţi spus că forţele de ordine nu puteau sau nu vroiau să gestioneze situaţia. De ce nu vroiau?
- Eu nu ştiu de s-a întâmplat aşa, nu pot să înţeleg.
- Sunteţi preşedintele Comisiei parlamentare pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, creeată la 20 octombrie 2009. Iurie Colesnic şi Anatolie Zagorodnâi, doi membri ai acestei Comisii, au avut însărcinarea să sistematizeze în linii generale ce i-a nemulţumit pe tineri. Care sunt concluziile?
- Concluziile sunt evidente: accepţia privind fraudarea alegerilor parlamentare. Eu nu pot să afirm sau să infirm: au fost sau nu alegerile fraudate.
- De ce? Doar au fost aduse diferite dovezi de către opoziţie.
- Deoarece argumentele opoziţiei privind fraudarea alegerilor nu au fost niciodată examinate în fond de nici o instanţă.
- De ce nu s-a făcut acest lucru?
- De fiecare dată instanţele de judecată au refuzat examinarea acestor argumente pe motive procedurale, procesuale.
- Atunci de ce au ieşit tinerii în stradă?
- Percepţia generală, inclusiv a mea, privind fraudarea alegerilor era în întreaga societate şi această percepţie a şi scos în stradă tinerii. Ei îşi puneau întrebarea, pornind de la rezultatele finale, potrivit cărora este evident că unul dintre ei doi a votat pentru comunişti: „Tu ai votat pentru comunişti? Nu! Atunci cine a votat?!” Iată o asemenea abordare, putem să-i spunem simplistă, dar, în principiu, cu un grăunte de adevăr a dus la ieşirea tinerilor în stradă şi, din interior, provocarea acestora la nişte comportamente, după mine, neadecvate.
- A-ţi spus că tinerii au fost provocaţi din interior. Au existat, deci, provocatori?
- Ştiţi, în cadrul analizei situaţiei de atunci, am discutat cu diferiţi participanţi la evenimentele respective şi sunt diferite păreri. Într-adevăr, unii spuneau că se vedeau provocatori, alţii spuneau că n-au existat aşa ceva. Comisia noastră nu are resursa administrativă necesară, dar nici împuternicirea de a stabili cu certitudine dac-au fost sau nu infiltrate elemente provocatoare. Aceasta trebuie să fie stabilit de organele de urmărire penală: Procuratură, poliţie.
- Dar d-voastră a-ţi fost prezent la aceste manifestaţii. N-aţi observat provocatori?
- Să vă spun sincer, am avut senzaţia că au existat elemente care au provocat aceste derapaje. Am avut asemenea percepţie.
- Pentru acumularea de informaţii trebuia să vă adresaţi la MAI, SIS, Procuratura Generală. Au fost deschise spre cooperare aceste organe?
- Sunt sau nu deschise, până la urmă, va stabili Comisia, dar în conformitate cu Regulamentu Parlamentului, toate autorităţile sunt obligate să furnizeze informaţia necesară în vederea îndeplinirii mandatului de către Comisie.
- Ce se va întâmpla dacă se va stabili că aceste autorităţi în mod intenţionat au refuzat să furnizeze informaţii?
- Vom aborda problema din perspectiva menţinerii acelei persoane în funcţia respectivă, pentru că, dacă nu mai respectă legea, nu mai are dreptul să se afle în funcţia decizională.
- Vor fi traşi la răspundere toţi acei care vor încălca legea?
- Da, vom pune problema în faţa celor care decid atrgere la răspundere a respectivelor persoane.
- Unele persoane care anterior au depus plângeri precum că au fost maltratate în cadrul evenimentelor din 7 aprilie au refuzat să se prezinte la Procuratură pentru a fi audiate. Din ce cauză? Credeţi că există unele constângeri?
- Nu ştiu exact. Fie din anumite presiuni din partea unor colaboratori actuali sau foşti ai Ministerului de Interne care înţeleg că ar putea fi traşi la răspundere penală sau ar putea fi diferite circumstanţe, de exemplu, unele momente de ordin pihologic.
- Cum a fost posibil ca persoane necunoscute să ajungă pe acoperişul clădirii Parlamentului, în condiţiile în care se cunoaşte că accesul deasupra clădirii era securizat, pentru că la etajele superioare era utilaj tehnic?
- După câte am înţeles, era vorba de o mişcare tactică (în ghilimele), care ar fi dus la liniştirea maselor şi de aceea s-a acceptat o asemenea propunere. De exemplu, a ceea ce priveşte Parlamentul, a fost acceptat de Vladimir Ţurcan şi, bine, până la urmă, prima reacţie a mulţimii a fost o una de liniştire, însă ulterior s-au reluat atacurile agresive asupra clădirii.
- Vladimir Ţurcan a recunoscut c-a negociat cu protestatarii. Dar a fost acesta un act de salvare a situaţiei?
- S-a încercat. Eu nu pot să spun exact, dar conform afirmaţiilor mai multor persoane, prima reacţie a fost, într-adevăr, una pozitivă.
- De ce un angajat al Direcţiei Generale Pază de Stat din cadrul Ministerului de Interne a stat pasiv, cu toate c-a fost martor la discuţia unui grup de tineri privind arborarea Drapelului României? Adică, nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu?
- Nici o reglementare nu prevede modalitatea de comportament de la A până la Z în asfel de situaţii. Eu nu vreau nici să-l îndreptăţesc, nici să-l învinuiesc. Asta urmează s-o facă fie Comisia, fie organele de urmărire penală. Până la urmă, arborarea unui Drapel nu este o crimă. Cineva vrea reunificare cu România, cineva integrare europeană, cineva integrare în CSI. Fiecare îşi manifestă dorinţa prin diferite mijloace.
- Au fost identificaţi tinerii care au arborat Drapelul României? Pentru că cei care arborat Drapelul UE, Galaţchi şi Musteaţă, au declarat că imediat după ei s-a urcat alt grup de tineri care-au arborat Tricolorul român, iar înţelegerea cu serviciul Pază de Stat a fost doar pentru arborarea Drapelului UE.
- Eu nu cunosc. Comisia n-a avut scopul să-i identifice.
- Învinuirea României în tentativă de lovitură de stat s-a bazat pe arborarea Tricolorului român, iar ulterior Valeriu Gurbulea a recunoscut că nu există nici o implicare a României. Totuşi arborarea Drapelului României a fost făcută pentru a înrăutăţi relaţiile cu România?
- Eu nu pot să vă spun care a fost scopul arborării. Dacă cineva flutură Drapelul în centrul Chişinăului, nu poate fi interpretat ca imixtiunea României în treburile interne ale RM.
- La 27 aprilie 1990, Gheorghe Ghimpu a dat jos Drapelul sovietic şi a arborat Tricolorul român pe clădirea Parlamentului (actualmente Preşedenţia RM). Ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, adică arborarea aceluiaşi Tricolor, a fost un gest de patriotism sau un scenariu bine pus la punct?
- Eu nu pot să-l cataloghez. Este partea subiectivă a fiecărei fapte: cineva face o acţiune şi există un scop. Pentru ca să stabileşti scopul comiterii respectivei fapte, trebuie să stai de vorbă cu respectiva persoană şi să vezi care este componenta subiectivă a faptei.
- Cine a dat ordinul să fie sistată telefonia mobilă, internetul?
- Nu ştiu.
- Din imaginile video postate pe internet se poate observa uşor că nişte protestatari aveau radiotelefoane şi conlucrau cu poliţiştii. Au fost identificaţi aceşti protestatari? Poate ei au fost principalii organizatori?
- Asta revine Organelor de Urmărire Penală. Nu trebuie să uităm că colaboratorii Organelor de Interne, SIS-ului nu sunt în permanenţă îmbrăcaţi în formă, deseori sunt în civil şi se infiltrează în mulţime în vederea monitorizării şi, eventual, preluării controlului asupra mulţimii.
- Asta ar fi o variantă?
- Da, pentru că nu ştiu ce-a fost cu adevărat.
- Din declaraţiile generalului în rezervă, Anton Gămurari, putem deduce că erau pregătite roţi de cauciuc sus, în clădirea Parlamentului, pentru a li se da foc. Cine le-a pregătit? Aceeaşi poliţişti care pregăteau pietre?
- Despre cauciucuri nu ştiu nimic. Conform declaraţiilor respectivelor poliţişti, ei făceau drum pentru a evacua automobilele Ministerului de Interne, pentru că poarta pe unde se mai putea ieşi dădea în stradă, unde se afla mulţimea şi atunci era pericol ca mulţimea să nu se năpustească asupra maşinilor şi să le distrugă.
- De ce uşile au fost distruse în faţa protestatarilor?
- Nu ştiu de ce uşile au rămas deschise. Aceasta trebuie să stabilească urmărirea penală.
- Cum au fost deschise safeurile? Vehiculează informaţii că au fost lăsate deschise după ce au fost luate toate documentele şi lucrurile de acolo cu câteva zile înainte.
- Nu vă pot spune.
- De ce în timpul devastărilor în biroul preşedintelui ţării nu a intrat nimeni?
- Nu cunosc de ce nu s-a pătruns. Se vede că paza sau forţele de ordine şi-au făcut mai bine treaba la Preşedenţie, decât la Parlament. Posibil, sunt circumstanţe obiective sau subiective. E vorba de calitatea efectivului de comandă care conducea cu forţele de ordine din cadrul Preşedenţiei, Parlamentului. Nu trebuie să uităm că la Parlament a fost incendiat subsolul, primul etaj şi din aceste considerente forţele de ordine nu puteau să se afle înăuntru, de aceea au fost nevoite să părăsească clădirea. Încercăm să analizăm şi în 2 – 3 săptămâni o să fie concluziile întregii comisii.
- După ce tinerii s-au îndreptat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în clădirea Parlamentului a izbucnit un incediu, iar forţele de ordine n-au intervenit. Şi o maşină de pompieri se afla în apropiere, dar, la fel, n-a intervenit. Cum explicaţi asta?
- Nu ştiu şi-mi vine greu să mă pronunţ.
- Credeţi că cineva s-a infiltrat?
- Nu ştiu.
- În noaptea de 7 spre 8 aprilie poliţia îi bătea şi-i lua la Comisariate pe oricine se afla în apropierea clădirilor Parlamentelor, Preşedenţiei, iar ziua, în timpul protestelor, tinerii încercau să răstoarne troleibuze, maxi-taxi-uri, dar nu erau opriţi. Ale cui ordine îndeplineau?
- Îmi puneţi întrebarea la care urmează să răspundă Comisia, dar eu nu pot să-mi asum responsabilitatea să dau nişte răspunsuri înaintea concluziei întregii Comisii.
- Ministrul Justiţie, Alexandru Tănase, crede că actele violente au fost provocate de reprezentanţi ai lumii interlope, conduşi de fosta guvernare. Cine dirija cu ei?
- Eu nu pot să vă spun, pentru că actualmente noi lucrăm în baza unor probe şi ulterior nu vom spune concluzia, dar acum e preamatur. Tănase nu face parte din Comisie. Eu fac parte şi sunt şi preşedintele ei. În cazul în care o să fac enunţuri preamature, asta ar putea duce la nişte învinuiri ulterioare ale mele, pe care nu mi le-aş dori.
- Procurorii care au pornit o nouă anchetă penală pe tentativă de asasinat a două persoane au ajuns la concluzia că în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 s-a tras cu gloanţe de luptă chiar în centrul capitalei. Tentativa de omor a început să fie investigată încă în aprilie, dara fost emisă o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Cine a emis-o?
- Am auzit că a fost constatat, însă cine a împuşcat nu se ştie. Nu ştiu nici cine a emis-o.
- Recent SIS-ul a difuzat un comunicat în care a anunţat că fosta conducere a Serviciului a nimicit materiale referitoare la evenimentele din aprilie. Comunicatul nu precizează despre ce fel de materiale este vorba. A-ţi avut discuţii cu Artur Reşetnicov?
- Nu, cu Reşetnicov n-am avut discuţii.
- De ce s-a ajuns la asemenea metode?
- Nu ştiu. În cazul în care au fost distruse documente, este necesar să fie organizată o anchetă. Reşeticov va fi invitat la audieri şi vom pune respectiva întrebare. Nu ştiu dacă va recunoaşte sau nu că au fost distruse, dar bănuiesc că va zice că n-a fost distrus nici un document.
- După Marian Lupu, Vladimir Ţurcan este al doilea lider politic care a părăsit fracţiunea PCRM. La fel ca şi Lupu, Ţurcan cunoaşte toate subtilităţile evenimentelor, însă nu se încumetă să vorbească. Care ar fi cauza?
- Ei susţin că nu cunosc. Eu nu pot să fiu sigur că ei ştiu subtilităţile. Am vorbit cu Ţurcan, l-am audiat, iar pe Marian Lupu încă nu l-am audiat, dar d-lui spune că ceea ce cunoaşte a declarat public.
- Vă mulţumesc pentru interviu. Sper să veniţi în curând cu rezultatele finale ale Comisiei.
- Cu plăcere. Da, sper şi eu.
Комментариев нет:
Отправить комментарий