Despre tinereţe fără bătrâneţe

Mihai Ghimpu vrea tinereţe fără bătrâneţe

Tineri îmbrăcaţi în albastru împart fluturaşi electorali: Spuneţi da! Europei, spuneţi pa! Sărăciei!” La numai doi paşi, urnele de gunoi sunt neîncăpătoare pentru fluturaşii de culoarea cerului. Studenţi, profesori urcă scările Casei de Cultură USM. Campania electorală e în toi. E prima după-amiază de marţi a lui noiembrie – luna alegerilor. PL e al doilea partid care vine la Casa de Cultură pentru a-şi prezenta programul. În urmă cu o săptămână Vlad Filat, liderul PLDM s-a întâlnit cu studenţii şi profesorii de aici.

E ora 12:59. Sala nu e agitată ca la întâlnirea cu premierul. Locurile din lojă nu sunt ocupate. Şi la parter nu e mare îmbulzeală.

La oră fixă intră şi Mihai Ghimpu. O dată cu el şi presa se face văzută. Fără cravată, îmbrăcat într-o scurtă simplă, pare a fi un om de rând, mai degrabă, decât preşedinte. Întinde mâina dreaptă celor din primul rând şi urcă pe scenă. Acolo îl întâlneşte doar simbolul UE, aşternut cu grijă pe masă. Fără drapel, stemă, scena e diferită de cea a PLDM.

În sală două voci vorbesc în şoapte: „-Nu-mi place de dânsul. Seamănă a ţărănoi.”  „- Mai bine era Chirtoacă preşedinte!”, se aude al doilea glas.

La tribună, Gheorghe Ciocan, rectorul pld-mist, îndeamnă publicul să se ridice şi să-l salute pe liderul PL. „Domnule Preşedinte, ne-am adunat să ne spuneţi că totul e beton”, îşi începe discursul Ciocan. Ca în continuare, Mihai Ghimpu să vină cu: „Important e ca betonul să fie de calitate europeană!”

Conştient de paradoxul sloganului „Schimbarea până la capăt!”, preşedintele interimar a ţinut să explice ce reprezintă în viziunea lui aceasta. Pe cei din sală nu-i interesează: „Dă-mi telefonul tău. Ai muzică?”, vocea din sală iarăşi se face auzită. Se pare că doar la discotecă pe tineri îi interesează persoana lui Mihai Ghimpu.

Explicaţia ingenioasă  a sloganului, dată de preşedinte a stârnit râsul mulţimii: „Tinereţe fără bătrâneţe. Iată ce înseamnă. Tinerii care n-au media necesară de a intra la învăţat şi bani de contract, să aibă posibilitate de a lua credit şi de a-l întoarce doar când o să se angajeze. Să nu fie salvarea Italia, Turcia.”

Nici frazele promiţătoare nu atrag atenţia publicului plictisit. Doar sunetul telefonului nedeconectat al liderului a înviorat privirile.

Pauzele lungi dintre cuvinte şi patosul cu care vorbeşte despre independenţă, România, proiectul Constituţional, l-au făcut să răguşească.

Îndrăzneţ, îl numeşte pe ex-procurorul general, Valeriu Zubco, „Zubic”. Experienţa anterioară cu „Şutilă” nu-l sinchiseşte.

Îi numeşte „Patrioţii Moldovei” pe Voronin, Tkaciuc, Mişin. Se arată profund indignat de faptul că în cazul când spune că-l cheamă Mihai, vrea unire cu România, iar dacă Mişa – e de-al lor.

Patriotismul din vocea sa este auzit de puţinii studenţi rămaşi. Întrebări nu prea sunt, dar preşedintele răspunde în continuu. Are răbdarea pe care alţii n-o au.