"Lupu'" cu accent românesc şi cu viziuni pro-ruse

Despre neutralitatea ţării cu accent românesc

Cu paşi fermi se apropie de scenă. Urcă scările, dar privirea vicleană e îndreptată asupra publicului. Campania electorală l-a adus aici, la Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul. E 3 noiembrie. N-a rămas mult până la alegerile parlamentare.

E îmbrăcat la patru ace, cum îi stă bine unui politician. Prezenţa cravatei îl cataloghează drept un supus al regulilor diplomatice. Nu vrea să iasă în evidenţă.  Se sprijină cu toată înălţimea de tribună. Îşi începe discursul. Prin optica ochelarilor cuprinde stăruitor contingentul de studenţi şi profesori. Vorbeşte frumos pe un ton autoritar. Îl moşteneşte de la tatăl său. Acesta, ca un profesor adevărat, iubea disciplina.

Din când în când, face o pauză. Nu pentru că şi-a uitat gândul. Tocmai aşa dă o importanţă mai mare frazelor ulterioare. Ştie să se facă auzit. În sală e linişte. E zgârcit la zâmbete. Expresia serioasă şi pe alocuri gravă a feţei, accentul românesc, cuvintele bine-gândite devin un paradox în cazul când preferinţele lui muzicale sunt Zdob şi Zdub.

Îşi sfârşeşte discursul. E mulţumit de sine. Nu-l caracterizaeză nerăbdarea lui Filat sau pauzele lungi ale lui Ghimpu. E calculat. Mulţi, datorită acestei trăsături îl vor preşedinte. Şi el se vrea. Nu ascunde asta. Şi-ar trăda principiile democratice şi s-ar alinia la cele comuniste pentru asta, după cum s-a desprins din context în cadrul emisiunii „În profunzime.”

Câţiva studenţi stau cu mâinile ridicate. Îi adresează o întrebare. Lupu răspunde cu un limbaj de lemn. Aşteptările studentului n-au fost pe măsură: „- Ai înţeles ceva?”, îl întreabă vecinul său. „- Nu. Nici nu-l mai întreb”, dezamăgit răspunde cel care l-a interogat.

Cineva îi adresează o întrebare referitor la limba pe care o vorbeşte. Nu se sinchiseşte să răspundă: „Eu cred că aceste subiecte care ţin de identitate, istorie, limbă nu sunt chinesenţa priorităţilor pentru ţară şi pentru clasa politică. Noi avem probleme de care depinde dezvoltarea ulterioară a statului nostru: dezvoltarea economică, cum oprim migraţia, cum atragem investiţiile.

Un profesor se interesează de ce nu merg ca un blog la anticipate, nu fiecare formaţiune în parte. Se gândeşte preţ de câteva secunde, ca apoi să vină cu: „Să mergem ca un blog e o idee care cere o examinare minuţioasă şi atentă. Suntem diferiţi ca ideologie, ca segmente electorale. Cum poate un partid care pledează pentru neutralitatea ţării să vină într-un blog cu un partid care pledează pentru aderarea ţării la NATO?”

Întrebările s-au epuizat. Nu aşteaptă să mai fie gândite. Îi salută respectuos pe cei prezenţi şi se îndreaptă cu acei paşi fermi spre ieşire.